Despre noi

Ești victima unui accident rutier și știi că ai dreptul la despăgubiri, dar nu știi de unde să începi? Știm noi, pentru că suntem o echipă de avocați și specialiști cu experiență în domeniu. Ne vom asigura că drepturile îți vor fi respectate și vom obține despăgubirile ce ți se cuvin.

Experiență

Te reprezentăm în acest demers

Activăm în domeniul juridic de peste 12 ani, timp în care ne-am specializat în domeniul despăgubirilor acordate părților vătămate în urma accidentelor rutiere, recuperări creanțe și prejudicii financiare. O echipă unită de avocați și specialiști în domeniu, determinați și motivați în a apăra drepturile victimelor și a obține despăgubirile maxime care li se cuvin, conform legislației în vigoare.

Cazul tău – responsabilitatea noastră

Colaborăm îndeaproape cu experți în domeniu precum evaluatori, medici legiști, experți contabili și judiciari, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, asigurând astfel o abodare completă a cazului.

Preluăm în totalitate dosarul tău și acționăm rapid în vederea soluționării acestuia. Acte necesare, negocierea cu părțile implicate, reprezentanții firmei de asigurări sau reprezentarea în instanța de judecată, termene limită și toate celelalte aspecte sunt în responsabilitatea noastră întru totul.

Evaluăm cu atenție contextul celor întâmplate pentru a ne asigura că obținem despăgubirile corecte iar drepturile victimei sau a moștenitorilor persoanei decedate sunt respectate îndeaproape. Garantăm recuperarea despăgubirilor cuvenite, inclusiv daune morale, acolo unde este cazul.

Profesionalism & Incredere

Avem grijă ca drepturile tale ca parte vătămată să fie respectate conform legii iar prejudiciile financiare și morale care ți se cuvin să fie acordate în valoarea cea mai mare.

Flexibilitate

Preluăm cazuri întâmplate atât pe teritoriul României cât și în afara granițelor țării și te reprezentăm indiferent de orașul în care te afli.

Responsabilitate

Ne implicăm activ în susținerea drepturilor victimelor accidentelor rutiere sau a rudelor acestora, iar fiecare caz în parte ne determină să acționăm corect și să luptăm pentru aceste drepturi.

Transparență

Analizăm gratuit cazul tău și nu percepem taxe sau comisioane în avans, în contractul de colaborare fiind stipulat faptul că plata se face integral la final. Onorariul se stabilește în funcție de mai multe criterii, care diferă de la caz la caz: natura dosarului, părți vătămate sau deces, expertiza altor specialiști din domenii complementare, respectiv rezultatul final obținut ca urmare a competenței și abilităților/profesionalismul avocatului care vă reprezintă.

Contactează-ne
Consultanță, asistență și reprezentare juridică. Echipă de avocați cu experiență vastă în domeniu.
Contactează-ne
Consultanță, asistență și reprezentare juridică. Echipă de avocați cu experiență vastă în domeniu.